Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
  Testează orice număr de telefon
Peste 1,5 milioane de numere portate în 2023

Data: 19.01.2024



În anul 2023 a continuat tendința de creștere a volumului de numere de telefon portate, fiind stabilit un nou record de portări, de la lansarea, în 2008, a serviciului de portabilitate. Astfel, anul trecut, 1.541.269 de numere de telefon și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul. Din totalul numerelor portate, 96%, adică 1.472.946, sunt numere de telefonie mobilă. Recorduri au fost înregistrate și în ceea ce privește numărul mediu de portări pe lună, acesta atingând valoarea de 128.439. Cele mai multe portări, de peste 140 de mii, au fost realizate în lunile martie și noiembrie 2023.

În procesele de portare desfășurate în 2023 au fost implicați 37 de furnizori de telefonie fixă şi mobilă. Din totalul portărilor aferente anului trecut, 87% au fost realizate de către utilizatori – persoane fizice și 13% de către persoane juridice.

De la introducerea serviciului de portabilitate în România, care a avut loc în octombrie 2008, peste 11 milioane de numere au fost transferate între rețele. Dintre acestea, 10 milioane sunt numere de telefonie mobilă (90%) și 1 milion de numere sunt de telefonie fixă.

Telefonie mobilă

În anul 2023 au fost portate 1.472.946 de numere de telefonie mobilă. RCS & RDS este furnizorul care a primit, prin portare, cele mai multe numere mobile, respectiv 866.855, fiind urmat de Vodafone cu 289.838 de numere primite și Orange cu 181.522. Telekom Romania Mobile Communications a primit 111.751 de numere, Orange Romania Communications 22.876 și alții 104.

Din totalul numerelor de telefonie mobilă portate în 2023, 58% (851.637) au fost numere utilizate pe bază de abonament.

Telefonie fixă

În anul 2023 au scăzut cu 16% portările numerelor de telefonie fixă. Astfel, au fost portate 68.323 de numere de telefonie fixă. Majoritatea utilizatorilor au optat pentru ofertele următorilor furnizori: RCS & RDS (24.276 numere), Orange (13.344) și Vodafone (11.903).

Din totalul numerelor fixe portate în 2023, 11.313 au fost numere independente de locație, numere cu acces gratuit și numere cu tarif special.

Pe parcursul anului trecut ANCOM a primit 450 de petiții privind portarea numerelor de telefon, utilizatorii semnalând în special aspecte legate de anularea proceselor de portare, în contextul în care au fost reofertați de către furnizorii la care intenționau să renunțe, precum și rezilierea contractului aferent numărului de telefon alocat inițial provizoriu. Amintim că, începând cu data de 15 august 2023, în eventualitatea în care procesul de portare nu se finalizează, furnizorul acceptor trebuie să ceară abonatului, în termen de 30 de zile de la ultima zi din intervalul de portare, acordul pentru continuarea relației contractuale prin intermediul numărului de telefon alocat provizoriu, în caz contrar contractul aferent acestui număr încetând de drept, fără niciun fel de formalități.

Informații utile


ü  ANCOM a creat pentru informare site-ul 
www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Sfaturile sunt bazate pe situaţiile reale semnalate Autorității de utilizatori.
ü  Utilizatorii care doresc să-și porteze numărul de telefon sunt sfătuiți să verifice contractul pe care îl au cu operatorul actual. În cazul în care perioada minimă contractuală nu a expirat, cel mai probabil vor fi în situația de a plăti penalități pentru rezilierea anticipată a contractului, în special dacă a fost achiziționat și un terminal odată cu serviciile de comunicații.
ü  ANCOM acordă sprijin operatorilor pentru desfăşurarea corespunzătoare a proceselor de portare, dar nu poate aproba, refuza sau anula cererile de portare (toate acestea fiind realizate de furnizori, la cererea utilizatorilor și cu respectarea legislației în vigoare).








Vrei să îţi portezi numărul? Iată 10 lucruri pe care trebuie să le ştii: 1. Informează-te în legătură cu ofertele tuturor furnizorilor şi alege-o pe cea care ţi se potriveşte mai bine. 2. Verifică însă cu atenţie şi contractul pe care îl ai cu furnizorul actual, căci s-ar putea să existe clauze de reziliere sau anumite condiţii de încetare a furnizării serviciilor. 3. Dacă foloseşti o cartelă preplătită. Furnizorii la ale căror servicii se renunță returnează, la cerere, consumatorilor care au plătit servicii în avans creditul rămas neutilizat. Dacă s-a precizat în contract, p...

1. Pot să-mi portez numărul în aceeaşi reţea? Nu. Portabilitatea există tocmai pentru a-ţi permite schimbarea reţelei, dacă doreşti, şi, în acelaşi timp, păstrarea numărului de telefon cu care te-ai obişnuit. Portabilitatea permite unui număr să „părăsească” reţeaua în care a fost alocat iniţial şi să fie folosit de acelaşi utilizator într-o altă reţea. Dacă doreşti să rămâi în aceeaşi reţea, dar să îţi schimbi condiţiile contractuale trebuie să discuţi cu furnizorul tău de servicii şi să negociezi condiţii care ţi se potrivesc mai bine. 2. Dacă schimb reţeaua, îmi păstrez „pre...

Odată cu apariţia portabilităţii, identificarea reţelei în care funcţionează un număr după formatul său nu mai este posibilă. De aceea, pentru a evita situaţiile în care utilizatorii ar putea plăti un tarif diferit faţă de cel pe care îl cunosc, fiecare apel provenit dintr-o reţea către un număr care a aparţinut acelei reţele, dar a fost portat, este semnalat apelantului printr-un semnal sonor. Semnalul sonor permite apelantului să întrerupă apelul, să se informeze în ce reţea este portat numărul şi dacă tariful către acel număr este diferit faţă de cel pe care îl ştia. Unii utiliz...
Istoric Contact Disclaimer English