Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
  Testează orice număr de telefon
Bilanț portabilitate: peste 5,1 milioane de numere portate în 10 ani

Data: 22.10.2018



„De peste 10 ani, utilizatorii au libertatea de a-şi alege furnizorul de telefonie păstrându-şi în acelaşi timp numărul de telefon, facilitate care a contribuit la jocul competitiv între operatori. În această perioadă, numărul de portări a crescut constant de la un an la altul, utilizatorii putând astfel să beneficieze de ofertele cele mai potrivite pentru nevoile lor de consum. Astfel, la un deceniu de la lansarea serviciului de portabilitate, peste 5,1 milioane de numere de telefon au fost portate, aproape 4,4 milioane dintre acestea fiind numere de telefonie mobilă și peste 700.000 numere de telefonie fixă.”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Un deceniu de portabilitate

Din data de 21 octombrie 2008, când a fost lansat acest serviciu, și până la jumătatea lunii octombrie 2018 au fost portate în total 5.131.415 de numere, dintre care 4.391.304 sunt numere de telefonie mobilă şi 740.111 sunt numere de telefonie fixă. De la începutul anului 2018 și până la jumătatea lunii octombrie au fost portate 682.507 numere de telefon, din care 644.761 sunt numere de telefonie mobilă şi 37.746 sunt numere de telefonie fixă.

Topul furnizorilor care au primit numere de telefon în rețeaua lor - telefonie mobilă  

După primii 10 ani de la lansarea acestui serviciu, RCS&RDS este furnizorul cu cele mai multe numere de telefonie mobilă obținute prin portare (1.583.038), fiind urmat de Orange cu 1.006.134 de numere, Vodafone cu 1.003.996, Telekom Romania Mobile Communications cu 604.484 și Telekom Romania Communications cu 192.787de numere de telefonie mobilă portate.

În intervalul 1 ianuarie – 15 octombrie 2018, RCS&RDS a primit în reţea prin portare 201.472 de numere de telefonie mobilă, urmat de Orange cu 134.228 numere, Vodafone cu 120.875 de numere, Telekom Romania Communications cu 110.722 şi Telekom Romania Mobile Communications cu 77.429 de numere portate.

Furnizor de telefonie mobilă

Numere portate în ianuarie – octombrie 2018

Numere portate în 10 ani

RCS & RDS

201.472

1.583.038

Orange

134.228

1.006.134

Vodafone

120.875

1.003.996

Telekom Romania Communications

110.722

192.787

Telekom Romania Mobile Communications

77.429

604.484

Alții

35

865

Topul furnizorilor care au primit numere de telefon în rețeaua lor - telefonie fixă

De la lansarea portabilităţii şi până la mijlocul acestei luni au fost portate 740.111 de numere de telefonie fixă, marea majoritate a acestora fiind atrase de către cinci furnizori: RCS&RDS care a primit prin portare în total 216.907 de numere, Vodafone - 168.191, UPC - 142.984, Orange - 139.533, respectiv Telekom Romania Communications cu 32.993 de numere de telefonie fixă primite din alte rețele prin portare.

Şi în anul 2018, RCS&RDS a primit cele mai multe numere – 17.458, fiind urmat de Telekom Romania Communications (6.135), Orange (5.720), UPC (3.300) și Vodafone (2.872).

Furnizor de telefonie fixă

Numere portate în ianuarie – octombrie 2018

Numere portate în 10 ani

RCS & RDS

17.458

216.907

Telekom Romania Communications  

6.135

32.993

Orange

5.720

139.533

UPC România

3.300

142.984

Vodafone

2.872

168.191

Alții

2.261

39.503

Sesizări primite de la utilizatori

ANCOM a primit în anul 2018 un număr de 568 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfăşurarea procesului de portare, principalele probleme sesizate vizând anumite disfuncționalităţi apărute în cadrul procesului, cum ar fi, spre exemplu, netransmiterea unor mesaje între bazele de date ale furnizorilor, refuzul portării și alocarea numerelor provizorii.

O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM au solicitat anularea procesului de portare. ANCOM nu este însă în măsură să anuleze un proces de portare, demersurile în acest sens revenind exclusiv în responsabilitatea părţilor implicate în acest proces. Un proces de portare poate fi anulat prin depunerea unei cereri de anulare a acestuia la furnizorul unde a fost solicitată portarea (furnizorul acceptor) şi poate fi anulată numai de către titularul contractului de furnizare a serviciului sau de reprezentantul legal al acestuia. Cererea de anulare poate fi depusă cel mai târziu cu 24 ore înainte de ora iniţială stabilită pentru realizarea portării. După depunerea cererii de anulare a portării de către utilizator, în condiţiile legii, furnizorul acceptor introduce această cerere în baza de date centralizată, iar furnizorul donor confirmă anularea procesului de portare.

Informarea utilizatorilor

ANCOM pune la dispoziţie pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Pentru a fi convinși că fac cea mai bună și informată alegere atunci când își schimbă furnizorul de servicii, utilizatorii pot accesa www.veritel.ro, comparatorul de oferte de telefonie și internet administrat de Autoritate.



Vrei să îţi portezi numărul? Iată 10 lucruri pe care trebuie să le ştii: 1. Informează-te în legătură cu ofertele tuturor furnizorilor şi alege-o pe cea care ţi se potriveşte mai bine. 2. Verifică însă cu atenţie şi contractul pe care îl ai cu furnizorul actual, căci s-ar putea să existe clauze de reziliere sau anumite condiţii de încetare a furnizării serviciilor. 3. Dacă foloseşti o cartelă preplătită. Furnizorii la ale căror servicii se renunță returnează, la cerere, consumatorilor care au plătit servicii în avans creditul rămas neutilizat. Dacă s-a precizat în contract, p...

1. Pot să-mi portez numărul în aceeaşi reţea? Nu. Portabilitatea există tocmai pentru a-ţi permite schimbarea reţelei, dacă doreşti, şi, în acelaşi timp, păstrarea numărului de telefon cu care te-ai obişnuit. Portabilitatea permite unui număr să „părăsească” reţeaua în care a fost alocat iniţial şi să fie folosit de acelaşi utilizator într-o altă reţea. Dacă doreşti să rămâi în aceeaşi reţea, dar să îţi schimbi condiţiile contractuale trebuie să discuţi cu furnizorul tău de servicii şi să negociezi condiţii care ţi se potrivesc mai bine. 2. Dacă schimb reţeaua, îmi păstrez „pre...

Odată cu apariţia portabilităţii, identificarea reţelei în care funcţionează un număr după formatul său nu mai este posibilă. De aceea, pentru a evita situaţiile în care utilizatorii ar putea plăti un tarif diferit faţă de cel pe care îl cunosc, fiecare apel provenit dintr-o reţea către un număr care a aparţinut acelei reţele, dar a fost portat, este semnalat apelantului printr-un semnal sonor. Semnalul sonor permite apelantului să întrerupă apelul, să se informeze în ce reţea este portat numărul şi dacă tariful către acel număr este diferit faţă de cel pe care îl ştia. Unii utiliz...
Istoric Contact Disclaimer English